Definita cuvantului duș
DUȘ, dușuri, s. n. 1. Instalație sanitară sau tehnică prin care se asigură țâșnirea reglabilă și concomitentă a mai multor jeturi mici de apă. 2. Ansamblu de jeturi de apă realizate cu ajutorul dușului (1); p. ext. spălare etc. făcută prin acest mijloc. ♦ Fig. Vorbă, veste, întâmplare neașteptată și neplăcută. – Din fr. douche.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu duș
SĂCĂLÁȘ, săcălașuri, s. n. Tun mic, primitiv, cu tragere directă. [Var.: săcălúș, țăcăláș s. n.] – Din magh. szakallás. Vezi definitia »
AMORÁȘ s.m. Statuetă reprezentând pe Amor – zeul dragostei. [Pl. -și. / < amor + -aș]. Vezi definitia »
BAZINÁȘ, bazinașe, s. n. Diminutiv al lui bazin. – Bazin + suf. -aș. Vezi definitia »
ARBORÁȘ, arborași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui arbore. – Arbore + suf. -as. Vezi definitia »
ceaúș (ceaúși), s. m. – 1. Funcționar inferior în administrația turcă, portar, ușier. – 2. În Munt. și Mold., înv., ofițer de poliție, șef peste 40 tufeccii, în subordinea marelui spătar. – 3. În vechea organizare militară, șef al unei mici unități (pe care Bălcescu o evaluează, exagerat, la 500 de oameni). – 4. Șef, căpetenie. – 5. Unul din personajele care alcătuiesc dansul călușarilor. – 6. (Banat) Persoană care îi ajută pe nași în însărcinările lor, în timpul nunții. – 7. Varietate de struguri de masă. – Mr. ciauș. Tc. ça(v)uș „sergent” (Șeineanu, II, 125; Lokotsch 404; Iogu, GS, IV, 157; Ronzevalle 70); cf. bg. čaus. – Der. ceaușesc, adj. (de portar; de agent, de poliție); ceauși, vb. (a servi ca ceauș); ceaușie, s. f. (îndeletnicirea de ceauș). Bălcescu folosește cuvîntul căușel (chihii sau căușeii erau peste zece soldați), probabil rezultat al unei lecturi greșite, în loc de ceaușel. Vezi definitia »