chílă (chíle), s. f. – Măsură de capacitate pentru cereale, de origine turcească, folosită pînă la jumătatea sec. XIX, de importanță variabilă după regiuni (chilă de Stambul = 22 banițe sau 440 ocale; chilă de Salonic = 3,75 ori cea dinainte; chilă de Brăila = 8 banițe sau 3,963 hl; chilă de Galați sau de Moldova = 2 mierțe sau 20 banițe, adică 4,16 hl; chilă de Basarabia = 4,57 hl). Tc. kile, din ngr. ϰοĩλον (Roesler 596; Șeineanu, II, 110; Meyer 224; Lokotsch 1174a); cf. alb. kilë. – Der. (înv.) chiligiu, s. m. (hamal). Vezi definitia »

ELECTROSTENOLÍZĂ s. f. depunere de ioni sau de particule coloidale pe pereții interiori ai tuburilor capilare sub acțiunea unui câmp electric. (< fr. électrosténolyse) Vezi definitia »

LĂICIOÁRĂ, lăicioare, s. f. Diminutiv al lui laiță. [Pr.: lă-i-] Vezi definitia »

GOMÓZĂ s.f. Boală a plantelor, caracterizată prin scurgerea unei gome (2) [în DN] din țesutul atacat. [< fr. gommose]. Vezi definitia »

BURSÍTĂ s. f. inflamație a burselor seroase; higromă. (< fr. boursite) Vezi definitia »