ITALIENÍST, -Ă s.m. și f. Specialist în italienistică. [Pron. -li-e-. / < it. italianista]. Vezi definitia »

JUST, -Ă, juști, -ste, adj. (Adesea adverbial) 1. Conform cu adevărul sau cu echitatea; drept, adevărat, echitabil. ◊ (Despre oameni) Care acționează și judecă în conformitate cu dreptatea. ◊ Fundat, legitim, legal. 2. Potrivit², corespunzător. – Din fr. juste. Vezi definitia »

MEHARÍST s.m. Călăreț pe un mehari. [< fr. méhariste]. Vezi definitia »

VEST s. n. punct cardinal opus estului; apus; occident. (< germ. West) Vezi definitia »

GUST, gusturi, s. n. I. Simț prin care organismul primește (cu ajutorul limbii și mucoasei bucale) informații asupra proprietăților chimice ale unor substanțe cu care vine în contact; senzație produsă de o substanță (alimentară) prin excitarea limbii și mucoasei bucale; proprietatea unor substanțe (alimentare) de a provoca această senzație. ◊ Loc. adj. Cu gust = gustos. Fără (nici un) gust = lipsit de gust bun; fad. ◊ Expr. A da de (sau a afla) gustul (unui lucru) = a incepe să-ți placă (un lucru). II. Fig. 1. Capacitatea de a înțelege sau de a aprecia frumosul (în natură, în artă). ◊ Loc. adj. De gust = (despre oameni) cu simț estetic sau artistic dezvoltat; (despre manifestări, realizări ale oamenilor) care exprimă, arată un asemenea simț. Fără (sau lipsit de) gust = (despre oameni) lipsit de simț estetic; (despre manifestări sau realizări ale oamenilor) urât. De prost gust = a) care arată lipsa simțului estetic; b) nepotrivit, penibil, jenant. ◊ Loc. adv. Cu gust = cu pricepere, în mod estetic. 2. Înclinație, predispoziție, pornire. ♦ Preferință. 3. Plăcere, dorință, poftă. – Lat. gustus. Vezi definitia »