TAOÍSM s.n. Direcție principală a filozofiei antice chineze, inaugurată de Lao-dzî, în cadrul căreia s-au manifestat două curente, unul materialist și altul idealist, după interpretarea dată noțiunii de „tao”. ♦ Religie chineză constituind un amalgam al cultului spiritelor naturii și ale strămoșilor, al ideilor lui Lao-dzî și de diverse credințe. [Pron. tao-ism, var. daoism s.n. / cf. fr. taoïsme < chin. tao – cale]. Vezi definitia »

BIROCRATÍSM s. n. interpretare și aplicare formalistă, cu complicații inutile, a legilor, a dispozițiilor, în rezolvarea problemelor administrative, organizatorice etc.; birocrație. (< fr. bureaucratisme, rus. biurokratizm) Vezi definitia »

SUBIECTIVÍSM s. n. 1. concepție filozofică idealistă care neagă existența lumii obiective, reducând realitatea la conștiință, la subiect (II, 1). ◊ (în teoria și practica socială) tendință de a ignora sau subaprecia rolul factorilor obiectivi ai dezvoltării, de a sustrage activitatea subiectului de sub determinismul lor. 2. atitudine personală, părtinitoare față de cineva sau ceva. (< fr. subjectivisme) Vezi definitia »

ANAMORFÍSM s. n. 1. evoluție morfologică progresivă la grupele de plante din timpurile geologice. 2. formare de minerale cu o compoziție mai complicată și cu densitate moleculară mai mare. (< fr. anamorphisme) Vezi definitia »

ANTIDEMOCRATÍSM s. n. caracter antidemocratic. (< antidemocrat + -ism) Vezi definitia »