Definita cuvantului dur
dur (dúră), adj. – Tare, aspru. Lat. durus (sec. XIX). – Der. dura, vb. (a ține, a fi, a dăinui); duritate, s. f. (tărie, rezistență); durabil, adj. (care durează); durabilitate, s. f. (trăinicie, rezistență); durată, s. f. (interval, răstimp), din it. durata, sau traducere din fr. durée.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu dur
GAFEUR s.m. Cel care face gafe. [Pron. ga-för. / < fr. gaffeur]. Vezi definitia »
SAUR1- Element prim de compunere savantă cu semnificația „reptilă”. [Pron. sa-ur-. / < fr. sauro-, cf. gr. sauros]. Vezi definitia »
cusúr (cusúruri), s. n. – 1. Lipsă, lacună. – 2. Rest, sold. – 3. Rest, bani dați ca rest. – 4. Defect, imperfecțiune, meteahnă. – 5. (Înv.) Greșeală, eroare. – 6. (Înv.) Aluzie. – Mr. cusure, megl. cusur. Tc. kusur (Roesler 597; Șeineanu, II, 150; Cihac, II, 570; Berneker 652; Lokotsch 1268; Ronzevalle 134), cf. ngr. ϰουσούρι, alb., bg., sb. kusur. – Der. cusurgiu, adj. (care găsește cusururi); cusurliu, adj. (care critică). Vezi definitia »
șur! interj. (reg.; pronunțat cu „r” prelungit) cuvânt care redă zgomotul produs de curgerea apei. Vezi definitia »
BUCUR, Ionel (1930-1976, n. sat Podul Rizii, jud. Dîmbovița), matematician român. Prof. univ. la București. Contribuții în domeniul topologiei și geometriei algebrice, al teoriei numerelor și categoriilor, precum și al algebrei omologice. Vezi definitia »