mănúșă (mănúși), s. f. – 1. Îmbrăcăminte pentru mîini. – 2. Toartă, mîner. – 3. Coadă de unealtă. – 4. Clanță, ivăr. – 5. Snop, mănunchi de cînepă. – 6. Fiare (pentru deținuți). – Var. mînușe. De la mînă, cu suf. dim. -uș; sing. s-a reconstituit după pl. mănuși. – Der. mănușar, s. m. (fabricant, negustor de mănuși); mănușat (var. înmănușat), adj. (cu mănuși); mănușerie, s. f. (fabrică, magazin de mănuși); înmănușa, vb. (a pune, a purta mănuși). Vezi definitia »

cosînzeánă (cosînzéne), s. f. – Prototip al frumuseții, în basmele populare. – Ileana Cosînzeana, personaj feminin mitic, care personifică idealul lui Făt Frumos. Origine incertă. Este evidentă înrudirea cuvîntului cu sînzeană; însă prima parte a cuvîntului este mai puțin clară. Este poate o amintire a Sfintei Elena, mama lui Constantin, dacă se admite o formă Helena Co(n)s(t)antiana: z s-ar explica prin pronunțarea ngr. *Cos(t)andiana, sau mai bine printr-o contaminare posterioară cu sînziană. Pentru pierderea primului t, cf. forma sl. Kustenitŭ ‹ Kονσταντίνος (Vaillant, BL, XIV, 7). Philippide, Principii, 138, se gîndea la lat. semidivina, ca epitet al Elenei din Troia, soluție evident imposibilă; pentru DAR și Scriban, este vorba de o var. de la sînzeană. Vezi definitia »

ORẤNDĂ², orânzi, s. f. (Înv. și reg.) 1. Cârciumă rurală (luată cu arendă de la proprietarul moșiei); han. 2. Arendă. [Pl. și: orânde] – Din ucr. orenda. Vezi definitia »

VIOÁRĂ³, viori, s. f. Instrument muzical alcătuit dintr-o cutie de rezonanță, având întinse pe una din fețe patru coarde, care vibrează când sunt atinse cu arcușul sau când sunt ciupite; violină, scripcă. [Pr. vi-oa- – Pl. și: vioare] – Cf. it. viola. Vezi definitia »

ciúcă¹, ciuci, s.f. (reg.) 1. vârf (de munte), pisc, măgură. 2. măciulie. 3. moț de păr. Vezi definitia »