cúcă (cúci), s. f. – Culme izolată și golașă, stîncă. Probabil cuvînt identic cu ciucă, ce are același sens; pentru alterarea fonetismului, cf. ciocan – cocean, ciocîrlă – cocîrlă, etc. Ar putea fi și formație regresivă, plecînd de la cucui 2, sau cel puțin formă influențată de acest ultim cuvînt. Este puțin probabilă der. directă din lat. cucullus (REW 2359). După Pascu, Beiträge, 9, din bg. kuka. Pentru DAR, ar putea fi cucă „femela cucului”, datorită izolării și singurătății ei, ipoteză destul de ciudată, Iordan, BF, VI, 184-7, admite identitatea cu ciucă, dar preferă să plece de la lat. *cucca. Vezi definitia »

BAGHÉTĂ, baghete, s. f. 1. Bețișor subțire; nuielușă, vărguță. ◊ Baghetă magică = bețișorul de care se slujesc scamatorii în operațiile lor. ♦ Vargă ușoară și nu prea lungă cu care dirijorii conduc execuția unui ansamblu muzical; fig. talentul, măiestria dirijorului. ♦ Bețișor de forme variate cu care se lovesc membranele, coardele sau lamele unor instrumente muzicale. ♦ Vergea de lemn pe care stă întins părul arcușului. ♦ Dungă de ajur sau de culoare diferită care împodobește uneori ciorapii pe partea exterioară a gleznelor. 2. Nume dat unor piese cilindrice subțiri care fac parte din diverse mecanisme sau aparate. – Fr. baguette. Vezi definitia »

HIÉNĂ s. f. 1. mamifer carnivor din Africa și Asia, care se hrănește în special cu cadavre. 2. (fig.) om rău, feroce; om josnic. (< fr. hyène, lat. hyaena) Vezi definitia »

roájbă, roájbe, s.f. (reg.) 1. lucru vechi, uzat, rablă. 2. cal bătrân, slab, gloabă. Vezi definitia »

APȘOÁRĂ, apșoare, s. f. Diminutiv al lui apă. Vezi definitia »