Definita cuvantului fuscel
FUSCÉL, fuscei, s. m. 1. Fiecare dintre vergelele trecute printre firele de urzeală la războiul de țesut; vergea, joardă. 2. Fiecare dintre vergele sau scândurile orizontale care formează treptele unei scări. 3. Fiecare dintre vergelele verticale ale loitrei carului. 4. (Rar) Cotor de ceapă. [Var.: fușcél, fuștél s. m.] – Lat. *fusticellus (< fustis, „băț, țăruș”).

Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu fuscel
cel mai mare betivan Vezi definitia »
cătinél adv. – Încet, lin, domol; cu grijă (ambele idei sînt simultane, cf. DAR). – Var. cîtinel, cătănel, cătelin, cîtelin. Lat. contĭnŭĕ „în mod continuu” sau contĭnuō de la contĭnēre „a răbda”. Rezultatul normal trebuia să fie *cătinu (pentru -con, cf. către), la care s-a adăugat suf. dim. -el, prin analogie cu (în)cetinel. În privința semantismului, contĭnŭĕ a însemnat probabil „fără izbituri, fără zgîlțîituri”, ca sp. aguanta, cînd se transportă un obiect greu. Metateza -nel › -lin a unor var. se explică prin contaminarea cu lin „suav”. Este puțin probabilă explicația lui Pușcariu, Dacor, III, 658 (cf. DAR și REW 1782a), care pleacă de la cautela pentru a presupune lat. *cautelῑnus sau *cautelēnus, care ar fi ajuns cu greu la rezultatul rom. Și mai puțin probabilă este explicația lui Spitzer, din lat. cattus „pisică” și cu un suf. -inel, care nu ne este cunoscut (Dacor., IV, 656-63 și BL, VI, 234). – Der. cîtineluș, adv. (încetișor); cîtinică, adj. f. (puțintică). Vezi definitia »
NIVÉL s. n. I. 1. înălțime a unui loc, obiect etc. în raport cu un plan orizontal de referință. ◊ cotă a suprafeței libere a unei ape, măsurată față de un plan orizontal de referință sau față de nivelul zero al mării. 2. etaj, cat. 3. subdiviziune stratigrafică a unui (sub)etaj geologic. 4. (chim.) valoare intensivă a unei mărimi, în raport cu o valoare de referință. 5. (fig.) stadiu, grad la care a ajuns o mărime, o activitate; situație, treaptă; etapă; indice. II. nivelmetru. (< nivela) Vezi definitia »
potrivițél, -ićă, adj. (reg. și fam.) mijlociu, moderat, temperat. Vezi definitia »
scuturățél, scuturățícă, adj., s.f. 1. (adj.; pop. și fam.; despre oameni) prezentabil; care este destul de educat, instruit, cizelat; scuturat, spălat, spălățel, curățel. 2. (s.f.; reg.) soi de struguri. Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z