SPAÍMĂ, spaime, s. f. 1. Emoție puternică și violentă provocată de ceva neprevăzut și primejdios; groază. ◊ Loc. adj. și adv. De spaimă = înfiorător, îngrozitor; extraordinar, neobișnuit. ◊ Loc. vb. A băga spaima (în cineva) = a înfricoșa, a înspăimânta (pe cineva). A da spaima în cineva = a se înfricoșa, a se înspăimânta. ◊ Expr. A intra spaima în cineva, se spune când cineva e mereu înspăimântat, se sperie ușor (după ce a trecut printr-o sperietură mare). A trăi cu frica-n sân = a fi stăpânit continuu de frică. A trage o spaimă = a trece printr-o sperietură mare ♦ (Pop.) Frică bolnăvicioasă, nevroză. 2. Ființă, lucru, fenomen care înfricoșează. – Et. nec. Vezi definitia »

RANCHIÚNĂ, ranchiune, s. f. Ură ascunsă, dușmănie și dorință de răzbunare; pizmă, pică. – Din fr. rancune. Vezi definitia »

DIATÉCĂ s. f. colecție de diapozitive și diafilme. (< dia/pozitiv/ + -tecă) Vezi definitia »

țéchiră (-re), s. f. – (Trans.) Coș mare. Germ. Zecker (Tiktin). Vezi definitia »

BIOSINTÉZĂ, biosinteze, s. f. (Biol.) Sinteză a unui compus chimic care se produce în organism sau în contact cu celulele vii. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biosynthèse, engl.biosynthesis. Vezi definitia »