PRAGMÁTIC, -Ă I. adj. 1. care urmărește aspectul practic, utilitatea; (peior.) care ia drept criteriu al adevărului valoarea practică. 2. bazat pe studierea faptelor. ♦ ~ a sanctiune = lege care emană de la parlament sau de la suveran, cu privire la o importantă problemă laică sau religioasă. II. s. f. parte a semioticii care studiază modul în care omul înțelege și folosește semnele. (< fr. pragmatique, lat. pragmaticus, gr. pragmatikos, /II/ engl. pragmatics) Vezi definitia »

DETECTIVÍSTIC, -Ă adj. De detectiv; detectivist. [Cf. germ. detektivistisch]. Vezi definitia »

ciríc, cirícuri, s.n. (reg.) 1. sfert de pogon. 2. picior de miel; ciosvârtă. Vezi definitia »

CATÓDIC, -Ă, catodici, -ce, adj. Care pornește de la catod; privitor la catod. ◊ Lampă catodică = lampă emițătoare de electroni. Raze catodice = radiație de electroni emiși de catodul unui tub de descărcare electrică, într-un gaz care se află la presiune foarte joasă. Radiație catodică = flux de electroni emiși de catodul unui tub de descărcare electrică vidat. – Din fr. cathodique. Vezi definitia »

uceníc (-ci), s. m. – 1. Discipol, elev. – 2. Tînăr care învață o meserie. – Var. Munt. ocinic. Sl. učenikŭ, de la učiti „a învăța” (Miklosich, Slaw. Elem., 60; Cihac, II, 437). – Der. ucenici (var. înv. uceni), vb. (a studia); ucenicie, s. f. (studiu; învățare); ucenică (var. uceniță), s. f. (elevă; tînără care învață o meserie); ocenie, s. f. (instrucție militară), din rus. ucenie, sec. XIX, înv. Vezi definitia »