PREDICÁȚIE s.f. 1. (Liv.) Acțiunea de a predica; propovăduire. 2. (Log.) Atribuire a unei calități sau a unui atribut unui subiect într-o propoziție. ◊ Judecăți de predicație = judecăți care reflectă raportul dintre un obiect și o însușire a sa. [Gen. -iei. / < fr. prédication]. Vezi definitia »

HIPERSECRÉȚIE s. f. secreție excesivă a unei glande. (< fr. hypersécrétion) Vezi definitia »

AGROCHIMÍE s. f. știință care studiază interacțiunile dintre substanțele chimice, microorganisme și plantele superioare. (< fr. agrochimie) Vezi definitia »

parâmăríe s.f. (reg.) cantitate mare de parâme. Vezi definitia »

INSOMNÍE s.f.. Stare bolnăvicioasă care se manifestă prin lipsă de somn; agripnie. [Gen. -iei. / < fr. insomnie, lat. insomnia]. Vezi definitia »