líștai adv. – 1. (Olt.) Îmbibat, înmuiat. – 2. (Mold.) Aidoma, bucățică ruptă. – Var. Mold., Munt. lișteav, Olt. leșteav, Trans. lejdeu. Origine îndoielnică, probabil expresivă. Trebuie să aparțină la familia lui fleșcăi, cu pierderea inițialei, ca în fleandură › loandră, cf. flișvăi, vb. (a se bălăci, a tropăi), cuvînt rar, flișcă etc. Echivalența semantică între topit (‹ turnat, topit) și „asemănător”, ca în leit. Legătura cu sb. lice „față” (Cihac, II, 173) sau sb. bliškav „strălucitor” (Scriban) nu e sigură. Cf. lișcotă, s. f. (mulțime de copii), pe care Scriban o pune în legătură cu lișiță; liticaș, s. m. (plevușcă). Vezi definitia »

ZÚMBAI interj. Cuvânt care imită sunetul produs de un instrument cu coarde. (onomat.) Vezi definitia »

SERÁI, seraiuri, s. n. 1. Palat al sultanului sau al marilor demnitari turci; p. restr. apartament destinat cadânelor într-un palat turcesc. ♦ P. gener. Palat. 2. (Reg.) Șură, șopron. ♦ Cămară, hambar. [Var.: sarái s. n.] – Din tc. saray, seray. Vezi definitia »

CHIANG MAI, oraș în NV Thailandei, pe rîul Ping; 157,8 mii loc. (1986). Important centru comercial (teck). Nod de comunicații. Aeroport internațional. Universitate. Al doilea oraș al țării. Vezi definitia »

pái (páie), s. n. – Tulpină uscată de cereale. – Mr., megl. pal’u. Lat. pălea (Diez, I, 301; Pușcariu 1248; Candrea-Dens., 1310; REW 6161), cf. it. paglia, logud. padza, prov., port. palha, fr. paille, cat. palla, sp. paja. Cuvîntul rom. este un sing. refăcut după pl. paie (Byck-Graur 36). Cf. și Labhardt, Le latin palea, Romanica Helv., XX, 222-9. Der. din lat. pallium (Giuglea, Cercetări, 19), este o ipoteză inutilă pe care Pușcariu, Dacor., VII, 476, a reactualizat-o în parte. Der. păios, adj. (cu paie multe); păia, vb. (a dezmiriști; refl., a se face fibros); păioșenie, s. f. (miriște); păiș (var. păiuș), s. m. (miriște; plante graminee, Aira caespitosa, Stipa capillata, Agrostis alba, Festuca ovina); păiște, s. f. (grămadă de paie, stog); păișiță, s. f. (plantă, Nardus stricta); păiuț, s. n. (Banat, chibrit); împăia, vb. (a umple cu paie pielea jupuită de pe un animal), format după fr. empailler; împăia, vb. (a crește o lînă nouă pe oi), probabil datorită culorii brune a lînii (Iordan, F, IX, 132; după ipoteza improbabilă a lui Giuglea, urmat de DAR și Pușcariu, Dacor., VII, 476, de la un lat. *impalliare, din pallium, cf. păioară). Vezi definitia »